AGRO Oltenia: Iridex Group Plastic a prezentat sisteme pentru irigatii si alte solutii pentru agricultura

Studii recente realizate in cadrul FAO (Food and Agriculture Organization) constata ca peste 50% din cresterile de productie agricola se datoreaza indeosebi aplicarii irigatiilor. Insa factorul cel mai important, la irigare, il constituie alegerea metodei potrivite tipului de sol, tipului de cultura si suprafetei de irigat, fiind doar cateva dintre aspectele relevante. Pentru nevoile de irigare extrem de diferite din Romania, Iridex Group Plastic detine un portofoliu complet in privinta solutiilor de irigat pe care le poate propune agricultorilor, fiind distribuitorul oficial pentru piata romaneasca al grupului IRRIMEC/ OTECH, nume de referinta si lider mondial in domeniul echipamentelor pentru irigatii.

Pe langa sistemele de irigatii, o gama variata de agrotextile, plase de protectie, boxpaletii din plastic, ca ambalaje ideale pentru recoltele de sezon, alaturi de pompe solare au fost incluse intr-o ampla oferta de produse si solutii tehnice din portofoliul IRIDEX GROUP PLASTIC care au fost prezentate in cadrul celei de-a doua editii a targului AGRO Oltenia. Cel mai mare eveniment expozitional regional dedicat agriculturii si industriei alimentare, organizat cu sprijinul Primariei Municipiului Craiova, in parteneriat cu Consiliile Judetene din cinci judete: Dolj, Gorj, Olt,  Mehedinti si Valcea, a reunit in perioada 5-8 octombrie, la Craiova, cele mai importante companii din agricultura romaneasca, fermieri, specialisti, manageri si autoritati din domeniul agriculturii si industriei alimentare.

Expozitia, o importanta platforma de dialog intre agricultori, specialisti si factori de decizie, a gazduit reuniuni, dezbateri sau demonstratii practice, promovand cele mai noi investitii din domeniu si ultimele tendinte din industria de profil. De peste 15 ani partener al agricultorilor din Romania, Iridex Group Plastic sustine implementarea conceptului de Smart Agriculture si a prezentat in cadrul evenimentului solutiile consacrate, care au adus prestigiul acestei companii, alaturi de cele mai noi tehnologii in domeniu, de la sisteme inteligente de irigatii la pompe solare, sau drone de monitorizare a culturilor.

Variate solutii pentru irigatii

Pentru recolta anului viitor, la eveniment au fost prezentate solutii inteligente precum sistemele de irigatii, irigatiile avand o importanta aparte pentru agricultori, mai ales pentru cei din zona de deal si campie. La targul de la Craiova, Iridex Group Plastic a prezentat sistemele de pompe solare de suprafata Lorentz PS, o solutie inteligenta pentru fermierii din zone izolate sau pentru cei care mizeaza pe tehnologii de ultima generatie pentru eficientizarea costurilor. Acestea se bazeaza pe un concept modular de proiectare, asigurand astfel intretinerea facila si eficienta din punct de vedere al costurilor. Aceste sisteme, usor de instalat si cu o durata mare de viata, pot asigura pana la 5000m3 pe zi pe unitate de pompare.

Iridex Group Plastic, distribuitor in Romania al sistemelor IRRIMEC – producator de top la nivel mondial, cu peste 40 de ani de traditie -, propune o plaja larga de solutii de irigatii adaptate conditiilor de mediu, specificului solului, precum si un raport bun intre pret si calitate. Tehnologiile de irigare din portofoliul Iridex Group Plastic permit reduceri ale consumului de apa (picurare, microaspersiune), valorificarea superioara a apei prin reducerea pierderilor sau asocieri cu alte lucrari (fertilizare, erbicidare etc.).

Sistemul de irigatii linear are o anvergura mare si este realizat dintr-un sistem format dintr-un cart pe 4 roti si tronsoane autopropulsate. Sistemul special de propulsie si aliniere permite instalatiei de irigat sa opereze chiar pe terenuri dificile cu precizie mare si siguranta. Deplasarea intre terenurile de irigat se poate realiza prin mijloace proprii. Componentele provin in cea mai mare parte de la echipamentul de tip pivot, recunoscut pentru rezistenta la toate solicitarile ce ar putea sa apara pe durata exploatarii.

Sistemele cu tambur si furtun sunt instalatii mobile, pe sasiu/ carucior, deplasabile de-a lungul culturilor, in functie de necesitate. Principalele avantaje ale acestor sisteme se numara usurinta in operare si faptul ca terenul de irigat nu necesita lucrari de nivelare pentru ca sistemul sa se poata deplasa. Un alt avantaj il constituie gama larga de dimensiuni ale structurilor, care pot fi astfel adaptate nevoilor si suprafetelor de irigat, evitandu-se risipa de apa si costurile nejustificate. Uneori, suprafetele care trebuie irigate au dimensiuni mai mici, cum este cazul gradinilor, spatiilor verzi sau al terenurilor de sport. Pentru aceste suprafete, mai indicate sunt echipamentele usoare din gamele RAIN SKY si MINI RAIN–ECO RAIN ST2. Folosirea acestor sisteme mici, special concepute pentru irigarea terenurilor sportive nu prea mari, a spaţiilor verzi si a gradinilor, este foarte simplificata. In ultimii ani, sistemele de irigare liniare si cele de tip pivot sunt in topul preferintelor fermierilor romani.

Solutii de sezon – depozitarea in conditii potrivite pentru fiecare recolta

Depozitarea este extrem de importanta pentru ca roadele toamnei sa rasplateasca pe deplin munca unui agricultor. Iridex Group Plastic va aduce la targul de la Craiova o gama variata de ambalajele ideale pentru pastrarea valorii recoltelor, astfel incat, in momentul in care produsele ajung pe masa sau in conserve sa isi mentina nutrientii pentru care le cultivam. Perforati sau plini, boxpaletii din plastic, realizati din materie prima virgina – o polietilena de inalta densitate (HDPE) non-toxica din punct de vedere alimentar -, garanteaza o durata lunga de viata si rezistenta crescuta impotriva agentilor chimici, a inghetului, caldurii si a radiatiilor UV. In boxpaleti, legumele si fructele se pot depozita fara probleme in spatii de exterior cat timp ne mai bucuram de toamna. Boxpaletii au o rezistenta ridicata la inghet, oferind in acelasi timp o usoara protectie la temperatura, ceea ce permite si depozitarea in spatii refrigerate.

Agrotextilele pentru protectia paielor, alaturi de agrilul anti-inghet sau plasele de protectie a pomisorilor se numara, de asemenea, printre solutiile propuse de Iridex Group Plastic pentru definitivarea muncilor agricole de sezon.

Iridex Group Plastic ofera ca servicii asistenta gratuita pentru a alege cele mai potrivite solutii, precum si asistenta la montaj, punere in functiune si service 24/7 prin specialistii sai. Se asigura astfel fiabilitatea echipamentelor care au o durata de viata indelungata. In plus, din anul 2016, Iridex Group Plastic ofera spre inchiriere sisteme de irigatii adaptate la conditiile de teren.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *