11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee

11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee, arată un nou studiu iSense Solutions, dedicat percepției românilor asupra băncilor moderne și serviciilor oferite de acestea, realizat în luna noiembrie a acestui an, online, în mediul urban, la care au participat 604 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Datele au fost prezentate în exclusivitate în cadrul conferinței Banking 4.0, organizată de No Cash Events.

Rapiditatea este una dintre caracteristicile puternic asociate cu băncile moderne: 76% dintre români spun ca o bancă modernă este o bancă rapidă, care îi ajută să nu-și piardă timpul. În acest context, posibilitatea de a face plăți contactless cu cardul este foarte apreciată de români, 80% dintre ei afirmând că această facilitate le face viața mai ușoară. De asemenea, 62% consideră că folosirea inteligenței artificiale ajută la rezolvarea mai rapidă a problemelor.

În ceea ce privește tehnologia și inovația, 2 din 10 români s-ar muta la altă bancă pentru a beneficia de tehnologii și inovații. Printre tehnologiile asociate cu o bancă modernă, se numără: aplicație de banking pentru mobil, plata contactless, posibilitatea de a contracta servicii online, posibilitatea de a-și schimba singuri setările de securitate ale cardului, posibilitatea de face exchange online, self-banking, salvarea plăților în aplicație, carduri virtuale.

Studiul ne-a arătat faptul că  românii își doresc să aibă posibilitatea efectua mai multe operațiuni cu ajutorul aplicației de banking pentru mobil. Printre opțiunile pe care și-ar dori să le aibă în aplicația de mobil a băncii se numără: să își poată plăti taxele și impozitele (61%), rovignetta (45%), utilitățile (42%), RCA-ul (39%), parcarea (35%), să își poată face o asigurare de viață (27%), să facă un depozit (24%) și să acceseze un împrumut (22%)”, declară Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Cu toate că doar 30% dintre români au auzit despre cardurile biometrice, ei declară că și-ar dori să le utilizeze: 7 din 10 români au declarat că ar folosi un card biometric (după ce au fost expuși la o descriere a produsului) dacă ar fi disponibile, iar 11% dintre ei și-ar schimba banca cu care lucrează pentru accesul la un card biometric.

Aproape trei sferturi dintre români (73%) sunt de părere că utilizarea unui card biometric le-ar face viața mai ușoară. Cardul biometric reprezintă o opțiune atrăgătoare pentru români pentru că poate fi folosit exclusiv cu amprenta persoanei (71%), pentru că oferă siguranță contului bancar în cazul pierderii cardului (70%) și datorită riscului redus de fraudă (64%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 604 de respondenți din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din mediul urban din România. Grad de eroare +/- 3.99%, la un nivel de încredere de 95%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *