Noile imprimante business de format A4 cu jet de cerneală le permit firmelor să tipărească volume de documente mai mari la costuri mai mici

  • Design modern și ergonomic pentru noile echipamente compacte A4 RIPS
  • Rezervele de cerneală cu capacitatea de imprimare de până la 50.000 de pagini pentru negru și000 pentru color

București, 18 decembrie 2018 – Epson a anunțat lansarea a două modele noi WorkForce Pro A4 RIPS (cu rezerve de cerneală de mare capacitate), consolidând astfel succesul seriei de imprimante business A4 cu jet de cerneală WF-C5000, lansate tot anul acesta. Multifuncționalul 4-în-1 WF-C579RDTWF și imprimanta WF-C529RDTW stimulează creșterea productivității la locul de muncă și reduc impactul asupra mediului.

Aceste imprimante le facilitează companiilor cu un volum ridicat de documente tipărite lunar un cost total de exploatare foarte mic, fiind astfel opțiunea ideală pentru firmele care preferă serviciile de cost pe pagină imprimată. Un scaner ADF față-verso cu 60 ipm scanate la o singură trecere, din dotarea modelului multifuncțional, plasează WF-C579RDTWF în gama de vârf a segmentului business de format A4, în timp ce WF-C529RDTW este una dintre puținele imprimante business A4 care tipăresc față-verso la o singură trecere, ce oferă posibilitatea de a imprima în siguranță și din orice locație, prin interfața Epson Print Admin.

Simona Decuseară, National Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria, declară: „Rezervele de cerneală cu capacitatea de imprimare de până la 50.000 de pagini pentru negru și 20.000 pentru color, vitezele de scanare față-verso ridicate și gama variată de soluții pentru fluxurile de lucru ale firmelor fac ca aceste imprimante să fie foarte eficiente pentru deservirea activităților specifice companiilor. Cernelurile special gândite pentru volume mari de print reduc cheltuielile, oferind un cost total de exploatare competitiv, în timp ce tehnologia imprimantelor cu jet de cerneală, cu mai puține consumabile, reduce costurile ascunse de întreținere și intervenție.”

Dimensiunea redusă simplifică și mai mult amplasarea acestor modele în birouri sau în spații restrânse, cum ar fi unitățile medicale. Consumul de energie redus și lipsa emisiilor de gaze cu efect de seră cresc reputația acestor echipamente din punct de vedere ecologic, iar durabilitatea mărită sporește ciclul de utilizare al acestor echipamente până la un volum de 240.000 de pagini, față de cele 150.000 ale modelelor anterioare.

Timpul pentru tipărirea primei pagini (FPOT), de 4,8 secunde la documentele alb-negru și 5,3 secunde la cele color, din momentul în care imprimanta este pregătită, viteza de tipărire de până la 24 ppm color și monocrom (viteză ISO) și o viteză mare de scanare față-verso de 160 ipm ajută la menținerea unei productivități ridicate. Tehnologia imprimantelor cu jet de cerneală nu necesită căldură, așadar nu este nevoie de timp de așteptare pentru ca produsul să se încălzească, spre deosebire de imprimantele laser. O capacitate maximă de hârtie de 1.330 de coli înseamnă mai puțin timp petrecut pentru realimentare.

Ambele modele sunt compatibile cu o gamă largă de soluții și sunt construite pentru eficiență și siguranța documentelor, contribuind la îmbunătățirea fluxurilor de lucru interne. Compatibilitatea cu furnizorii de software independenți (ISV) care folosesc Epson Open Platform permite folosirea de soluții software suplimentare de la terți, precum PaperCut, Nuance, Y Soft și mulți alții. Companiile pot, de asemenea, profita de soluțiile oferite de Epson, precum Epson Print Admin, Document Capture Pro și Epson Device Admin.

Modelele WF-C579RDTWF și WF-C529RDTW vor fi disponibile din luna octombrie.

Caracteristici principale WF-C579RDTWF WF-C529RDTW
Echipament multifuncțional
Echipament cu o singură funcție
Limbaj de imprimare PCL, PS PCL, PS
Volum maxim de cerneală de până la 50.000 de pagini negru și 20.000 de pagini color
Până la 24 ppm color și monocrom (viteză ISO)
Consum redus de energie în timpul funcționării TEC de 0,2 kWH TEC de 0,2 kWH
Scanare ADF față-verso la o singură trecere – 60/60 ipm
Compatibilitate cu Epson Open Platform
Epson Device Admin, Epson Print Admin
Capacitate maximă de hârtie de 1.330 de coli 830
Imprimare automată față-verso

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *