Lectia de siguranta: Cum sa alegi o gradinita pentru copilul tau

Inscrierea copilului la gradinita este un pas important in viata celor mici, atat pentru ei care asteapta cu entuziasm sa cunoasca alti copii, cat si pentru noi, cei care vom fi nevoiti sa-I lasam zilnic pe mana unor persoane straine si intr-un colectiv total aparte fata de cel cu care ne-am obisnuit. Gandul ca ei sunt nevoiti prin acest pas sa se integreze in comunitate vine la pachet, bineinteles, cu dorinta si necesitatea de a sti ca cei mici sunt in siguranta.

Sunt parinti care se ghideaza dupa gradinite si scoli de prestigiu, altii cred ca orice loc existent este cu atat mai potrivit daca acesta se situeaza in apropierea locului de munca sau in apropierea locuintei. Eu sunt de acord cu ambele principii si cu faptul ca, indiferent de locatia aleasa, locul trebuie sa inspire siguranta. Gradinita perfecta trebuie sa aiba materiale ingenioase de lucru pentru cei mici, un cadru didactic primitor si rabdator, dornic sa le starneasca abilitatile creative si sa-I pregateasca pentru anii de scoala, dar si o gradina mare in care copiii sa iasa in pauze la aer curat.

Legat de acest fapt, imi aduc aminde ca, pe vremea cand eram la gradinita, asteptam cu nerabdare ultima ora din zi, in sezonul cald. Doamna educatoare ne scotea in spatele gradinitei, acolo unde avea o curde impresionanta si un gard inalt, de care nu puteam trece. Ma simteam in siguranta ca nimeni nu putea iesi sau patrunde in acel loc. In prezent am ajuns la concluzia ca, existenta unui gard bun, inalt si rezistent poate fi un element definitoriu in siguranta copiilor.

Trecand multi ani pe langa portile gradinitei am observat ca acel gard inca rezista. Mi-am adus aminte de el cand am gasit acest gard pret foarte accesibil, ce seamana leit cu acel gard al gradinitei. Rezistenta lui nu ar fi fost atat de buna daca cei care l-au ales nu s-ar fi informat corect despre care sunt acele materiale de constructii destinate unui astfel de amplasament.

Dupa ani si ani, la acea gradinita, inca se mai practica scosul copiilor in aer liber, in deplina siguranta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *