SUCCES AMERICAN CODAT ÎN ROMÂNIA. IT-UL, ÎN TOPUL CELOR MAI PROFITABILE SECTOARE DE INVESTIȚII PENTRU COMPANIILE AMERICANE PREZENTE ÎN ROMÂNIA

Industria IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane prezente pe plan local, valoarea însumată a profitului net realizat de companii de profil printre care se regăsesc giganți internaționali precum Microsoft, Stefanini, Amazon sau Adobe fiind de peste 25,8 milioane de euro, potrivit analizei realizate de specialiștii KeysFin.

Profitul net reprezintă însă un procent de aproximativ 7,5%, raportat la cifra de afaceri totală de aproximativ 347 milioane de euro realizată în anul 2017 de către companiile din sectorul IT&C, și un procent de aproximativ 34% din profitul total al companiilor americane prezente pe plan local, în valoare de 76 milioane de euro.

„Sectorul IT din România a avut o creștere fulminantă în ultimii ani, iar companiile americane, recunoscute la nivel mondial pentru capacitatea rapidă de a vedea oportunități de business, au contribuit din plin la acest succes. Începem să vedem rezultatele strategiei acestora de a-i coopta pe angajații români în proiecte de amploare, însă considerăm că potențialul acestei industrii încă nu a fost atins, astfel că următorii ani vor mai aduce cu siguranță creșteri ale rentabilității investițiilor americane în România, în sectorul IT.”  a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Cifra totală de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Statele Unite ale Americii, a fost de aproximativ 1,4 miliarde de euro în 2017, ceea ce înseamnă că industria IT însumează totodată și aproximativ 30% din totalul investițiilor directe realizate de companiile americane prezente în România.

Creșterea importanței sectorului IT poate fi corelată și cu studiul calitativ recent realizat de AmCham în rândul membrilor săi, potrivit căruia investitorii americani consideră că realizează performanțe în România datorită infrastructurii digitale (52%) și a capitalului uman (50%).

COMERȚUL ATRAGE DEOPOTRIVĂ INVESTITORII AMERICANI

Topul celor mai mari companii cu acționariat direct, majoritar american, după cifra de afaceri din 2017, acesta este alcătuit din CARGILL AGRICULTURĂ SRL (490,2 milioane euro), MARS ROMÂNIA SRL (108 milioane de euro) și MICROSOFT ROMÂNIA SRL (69 milioane de euro).

Astfel, firmele americane cu afaceri în comerț domină topul în funcție de cifra de afaceri înregistrată pe plan local, comerțul reprezentând aproximativ 50% din totalul cifrei  de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Statele Unite (685,8 milioane de euro, 48,3% din total).

Profitul net al companiilor cu acționariat direct, majoritar american a fost de aproape 76 de milioane de euro, topul cele mai profitabile sectoare fiind IT&C, comerț și activitățile profesionale care împreună au generat în 2017 profituri nete de aproape 50 de milioane de euro (65% din total).

Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României avem per ansamblu o creștere a investițiilor străine directe în România de 77% față de anul aderării la UE, la 75,9 miliarde de euro în 2017, și de 91% a sumelor din Statele Unite, la puțin peste 1,1 miliarde de euro în aceeași perioadă.

Mai mult, potrivit Institutului Național de Statistică, Statele Unite ale Americii sunt al 13-lea stat, în funcție de valoarea exporturilor României, cu un avans de la aderare de aproape 123% (mai mult de dublare), la 1,3 miliarde de euro în 2018.

Importurile din Statele Unite au crescut și ele cu 30% față de 2007 la aproape 900 de milioane de euro în 2018.

Corelarea acestor date arată că România a înregistrat în raport cu Statele Unite un surplus comercial de 432 milioane de euro, în 2018, fiind al cincilea stat în topul țărilor cu care România înregistrează surplusuri comerciale, după Marea Britanie, Franța, Egipt și Norvegia.

IMPACTUL INVESTIȚIILOR DIRECTE ALE COMPANIILOR AMERICANE ÎN ECONOMIE

Potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice, dintre cele peste 1700 de companii care au acționariat american, aproximativ 930 au o pondere directă, majoritară (de peste 50%).

Din perspectivă teritorial-administrativă, cele mai multe companii americane preferă Capitala, unde înregistrează o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro (72% din total), urmată de județele Cluj (122 milioane de euro; 8,6% din total) și Ilfov (65 milioane de euro, 4,6 % din total).

Companiile controlate de investitori americani au avut peste 14,4 mii de angajați în 2017, iar cheltuielile cu personalul s-au ridicat la 352,6 milioane de euro în același an. Costul mediu per angajat a fost de 24,4 mii de euro, în timp ce productivitatea medie per angajat a fost de 98,5 mii de euro (un raport cost/productivitate de 24,8%) în 2017.

Când vine vorba de impozite plătite, luând în considerare valoarea impozitului pe profit, a cheltuielilor cu asigurările și protecția socială, precum și celelalte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, contribuția acestor companii la bugetul statului a fost de aproape 90 de milioane de euro în 2017.

IT-UL ROMÂNESC, SUCCES PE TOATĂ LINIA. DE COD

În 2017, cifra de afaceri a companiilor locale, cu acționariat străin sau autohton, dar care au ca obiect de activitate IT-ul, a fost de 4,9 miliarde de euro, în ultimii 10 ani aceasta crescând cu aproape 150%, potrivit unui studiu derulat tot de KeysFin în luna decembrie a anului trecut.

Potrivit statisticilor KeysFin, în 2017 activau peste 106.000 angajați în IT în România, însă, chiar și această valoare nu acoperă nevoia de specialiști în domeniu, care este mult mai mare. Anual, de pe băncile universităților de profil, ies aproximativ 7000 absolvenți, care nu reușesc însă să suplinească creșterile anuale ale companiilor din domeniu.

Topul orașelor în care angajații din IT își desfășoară activitatea sunt: București, Iași și Cluj, acest top fiind asemănător și cu topul orașelor în care activează companiile americane prezente pe piața din România: Microsoft și Stefanini la București, Amazon la Iași, iar lista poate continua.

De cealaltă parte, și companiile românești sunt încurajate să investească în America: recent, a avut loc o deplasare care a inclus antreprenori români, cu potențial să își deschidă birouri și în State Unite ale Americii. Astfel, reprezentanți a 20 de companii locale, printre care nume sonore precum Uipath, Zitec sau Tremend, au participat la o misiune economică de promovare a produselor românești din domeniul IT&C în SUA, având întâlniri de business cu investitori americani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *