Samsung dezvăluie Odyssey – noua gamă de monitoare de gaming în cadrul CES 2020

Monitoarele de gaming QLED curbate – G9 și G7 – sunt mai imersive ca niciodată cu o curbură de 1000R și performanțe de top

România, București – 7 ianuarie 2020 – Samsung Electronics, lider global pe piața monitoarelor de gaming*, a prezentat noua gamă de monitoare de gaming curbante Odyssey în cadrul CES 2020. Noua gamă a fost reinventată complet special pentru gameri, fiind vorba de display-uri curbate noi și funcții de top pentru industrie, oferind o experiență de joc cu totul nouă.

Modelul G9 – cu un display unic în industria de monitoare, de 49 de inch – și G7, disponibil în variante de 32 și 27 inch, alcătuiesc gama Odyssey, o gamă regândită pentru a duce jocurile imersive la următorul nivel. Cele două monitoare vin cu o curbură extrem de profundă – primele monitoare produse vreodată cu curbură de 1000R de înaltă performanță – și o calitate a imaginii QLED uimitoare.

Performanțele superioare ale monitorului au fost certificate de către TÜV Rheinland, o organizație de certificare internațională de top care a acordat Samsung certificarea pentru primul display curbat de înaltă performanță de 1000R, precum și certificarea pentru Eye Comfort. Gamerii se vor bucura de un timp de răspuns de 1ms și o ratp de refresh de 240hz RapidCurve™, ceea ce-i transportă direct în mijlocul acțiunii. Cele mai noi monitoare de gaming Samsung vor fi compatibile cu NVIDIA G-SYNC®** și Adaptive Sync pentru DP1.4. Ambele monitoare au fost proiectate cu o abordare complet nouă în ceea ce privește monitoarele de gaming.

Noua gamă Odyssey demonstrează faptul că Samsung continuă să aducă inovație în industrie prin tehnologie și design, oferind jucătorilor posibilitatea de a obține performanțe mult mai bune. Noua gamă de monitoare de gaming curbate Samsung a fost complet reproiectată pentru a le oferi jucătorilor o experiență cu totul nouă și imersivă”, a declarat Seog-gi Kim, Executive Vice President al departamentului Visual Display Business, Samsung Electronics.

Imersiunea și viteza sunt esențiale, în contextul în care jocurile sunt mai competitive ca niciodată. Noile inovații tehnice răspund nevoilor jucătorilor, precum rapiditate, capacitate de reacție și distrageri minime, oferindu-le cea mai bună experiență de joc posibilă.

G9 de 49 inch: Cea mai captivantă experiență de joc

G9 este primul monitor de gaming Dual Quad High-Definition (DQHD; cu o rezoluție de 5120×1440), cu o rată de refresh de 240Hz, un timp de răspuns de 1ms, un raport de aspect de 32:9, o curbură profundă și imersivă de 1000R și luminozitate maximă de 1000 cd/m2. Monitorul dispune de tehnologia Quantum dot și de un panel HDR1000 VA care reproduce culori realiste și detalii vii. Combinația dintre timpul de răspuns rapid, curbura de 1000R și rata de refresh, elimină distragerile și lag-ul, creând tranziții de ecran ultra-rapide necesare în momentele critice ale jocului, în care și o fracțiune de secundă ar putea face diferența dintre victorie și înfrângere.

G9 are un design nou, cu un exterior alb lucios și un nucleu luminos futurist în spatele monitorului, care include 52 de culori și cinci efecte de iluminare. Design-ul și efectele luminoase unice completează perfect orice configurație de joc.

G7 de 32 de inch, respectiv 27 inch: O experiență de joc complet nouă

Jucătorii vor aprecia faptul că G7 are același timp de răspuns rapid, rată de refresh și același display curbat ca G9, în două versiuni mai mici, de 32, respectiv 27 inch. Monitorul G7 cu Quad-High Definition (QHD; cu o rezoluție de 2560×1440), cu raport de aspect de 16:9 și cu panel HDR600 VA beneficiază de o luminozitate maximă de 600 cd/m2. În plus, ecranul QLED al monitorului G7 cu tehnologie Quantum dot oferă o gamă vastă de culori reproduse cu acuratețe, ce își păstrează claritatea chiar și în lumină puternică.

Monitorul G7 a fost complet regândit, cu un design nou, un exterior negru mat, elegant și un nucleu luminos care își poate modifica intensitatea sau schimba culoare în timpul jocului, în funcție de preferințele jucătorilor. În plus, G7 vine cu forme noi, luminoase și dinamice, integrate în rama monitorului.

Pentru a experimenta pe deplin monitoarele G9 și G7, puteți vizita spațiul destinat Samsung la CES în Sala Centrală (Standul #15006) în perioada 7-10 ianuarie 2020. Pentru informații suplimentare despre toate monitoarele de gaming Samsung, vizitați https://displaysolutions.samsung.com/monitor/odyssey.

Monitoarele G9 și G7 de la Samsung vor fi disponibile la nivel global de la începutul celui de-al doilea trimestru al anului 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *