Femeile reprezintă doar 30% din componența echipelor de conducere în Europa: apel la cooperare internațională pentru politici de incluziune și competențe digitale la Școala de vară de Leadership de la Praga

Femeile reprezintă doar 30% din componența echipelor de conducere în Europa, potrivit unui raport Eurostat care a analizat date din 2021. În cadrul celei de-a treia ediții a Școlii pentru Leadership Feminin în Era Digitală, organizată de European Leadership Academy la Praga, participantele și organizatorii au făcut un apel la cooperare internațională pentru politici de incluziune și competențe digitale. Programul a reunit femei lider, iar timp de o săptămână acestea au participat la cursuri de perfecționare, proiecte de echipă, cursuri de învățare activă, cine tematice și experiențe culturale. Școala de vară din 2022 de la Praga a fost succesoarea Școlii de iarnă din februarie 2022, de la Nisa și a Școlii de vară din august 2021, de la Lisabona.

Ceremonia de închidere a avut loc la Palatul Troja și a fost marcată de discursuri și o gamă largă de premii acordate participantelor Școlii de vară ELA 2022.

Ma Qi, Președinte, Europa Centrală, Huawei, a subliniat în discursul său angajamentul Huawei față de Europa: “Huawei înțelege că tehnologia trebuie să servească oamenii, societatea și binele public. Acesta este angajamentul nostru pentru viitor. Mai mult decât niciodată, Huawei se dedică Europei. După ce am creat unități de activitate în Europa încă din anul 2000, suntem astăzi mândri să contribuim la transformarea tehnologică a Europei”.

Jeff Wang, președinte al Departamentului de Afaceri Publice și Comunicare al Huawei, a menționat inițiativele educaționale pe care Huawei le întreprinde în cadrul programului său Seeds for the Future: “Dincolo de Școala de vară ELA de la Praga, Programul Seeds for the Future promovează, de asemenea, leadership-ul feminin în era digitală la nivel global. Compania Huawei este mândră că în cadrul programelor selectate Seeds for the Future, proporția femeilor participante este deosebit de mare – așa cum s-a întâmplat recent în Myanmar și în Qatar”.

Christa Schwengpreședintele Comitetului Economic și Social European (CESE), a subliniat în discursul său necesitatea eforturilor continue de promovare a politicilor de incluziune: “Avem nevoie de o schimbare de cultură pentru a produce modificări reale în societate și în economie – acest lucru este valabil atât pentru leadership-ul feminin, cât și pentru tranziția ecologică și digitală”.

În mesajul său video, Irena Moozova, director pentru Egalitate și Cetățenie a Uniunii în cadrul Comisiei Europene și președintele de onoare al acestei ediții a Școlii pentru leadership feminin în era digitală, a accentuat importanța continuării acțiunilor politice pentru a promova atât egalitatea de gen, cât și competențele digitale: “Diferențele de gen sunt încă substanțiale, iar numărul europenilor dotați cu competențele digitale necesare pentru a profita la maximum de oportunitățile oferite de era digitală este încă insuficient”.

Berta Herrero, Head of Equality, Diversity and Inclusion, Huawei EU și director al școlii, și-a luat rămas-bun de la această promoție de cursante, reamintindu-le că “tehnologia va fi întotdeauna acolo pentru a le ajuta” și încurajându-le să “construiască punți la toate nivelurile: pentru ele însele, pentru a atinge obiective din ce în ce mai înalte în carierele lor, indiferent de provocări, pentru persoanele din medii defavorizate și pentru cele aflate în dificultate, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în transformarea digitală; și, cel mai important, pentru a construi punți cu persoane din alte țări și continente care duc la consolidarea cooperării internaționale, deoarece prosperitatea vine din cooperare.”

Dintre cele 2.500 de candidate din întreaga Europă, un juriu de experți a selectat, pe parcursul verii, 29 de participante pentru acest program. În perioada 17 iulie – 22 iulie, studentele nominalizate s-au reunit la Praga, în Republica Cehă, la ediția din 2022 a Școlii de vară ELA pentru leadership feminin în era digitală.

Despre Școala de Leadership Feminin în Era Digitală a Academiei Europene de Leadership

Scopul Huawei și al “Școlii pentru Leadership în Era Digitală” este de a recunoaște potențialul imens pe care îl are talentul feminin – și de a-l sprijini în mod proactiv. Ca parte a inițiativei mai extinse a Huawei – “Seeds for the Future”, Școala pentru leadership feminin în era digitală reprezintă angajamentul continuu al companiei de a promova incluziunea digitală, mai exact, de a reduce diferențele de gen și de a crea o lume în care femeile sunt încurajate nu doar să participe, ci și să prospere și să ghideze lumea în viitorul digital.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *