Stadio Hospitality Concepts anunță preluarea grupului Raionul de Pește și își extinde portofoliul la 10 locații premium

București, 3 iunie 2025: Grupul Stadio Hospitality Concepts (SHC), unul dintre cei mai dinamici jucători din industria ospitalității din România, anunță preluarea pachetului majoritar al grupului Raionul de Pește, care operează trei restaurante, consolidând astfel un portofoliu extins de zece locații premium în Capitală.

Tranzacția marchează o etapă importantă în strategia de dezvoltare a grupului, care include acum următoarele concepte gastronomice: NOR – Sky Casual Restaurant, Vacamuuu, Stadio Atrium, Stadio Unirii, Stadio Herăstrău, 18Lounge și Cișmigiu Bistro, la care se adaugă cele trei locații Raionul de Pește.

Această preluare este un pas important în strategia de creștere SHC conturată pentru acest an și reflectă angajamentul nostru de a construi un portofoliu puternic și diversificat, în care excelența culinară, locațiile emblematice și calitatea serviciilor să fie constante. Raionul de Pește este un brand bine conturat, printre cele mai bune restaurante de pește din România, cu un public fidel, și va completa perfect viziunea noastră de a redefini experiențele gastronomice urbane din țară”, a declarat Radu Dumitrescu, fondator și CEO al grupului.

Raionul de Pește este recunoscut drept cel mai apreciat și premiat restaurant de pește și fructe de mare din țară, cu o istorie de 10 ani, renumit atât pentru peștele și fructele de mare proaspete aduse în doar câteva ore din Grecia sau Franța cu propriile mașini, calitatea foarte ridicată a preparatelor sale, cât și pentru designul unic semnat de celebrul Karim Rashid. Poziția sa pe segmentul premium al industriei ospitalității din România  urmează a fi consolidată printr-o abordare în linie cu standardele și identitatea Stadio Hospitality Concepts.

O viziune antreprenorială cu impact

Radu Dumitrescu este antreprenor de la vârsta de 18 ani și a pătruns în domeniul HoReCa în 2011, odată cu lansarea primului său restaurant – Stadio Sports Bar, inspirat de pasiunea pentru sport și dorința de a crea un loc dedicat pasionaților din acest segment.

Astăzi, la cârma Stadio Hospitality Concepts, el coordonează un ecosistem de restaurante apreciate și un spațiu propriu de producție, susținând constant inovația și calitatea în servicii. Prin decizii curajoase și viziune strategică, Radu Dumitrescu s-a impus ca unul dintre cei mai respectați lideri din industria ospitalității din România.

SHC a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 92 de milioane de lei, în creștere semnificativă față de anul anterior, iar pentru perioada următoare planurile brandului vizează extinderea prezenței la nivel național și creștere a notorietății, prin explorarea de noi tendințe și concepte inovatoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *