Soluții pentru Comunitate și efectul multiplicator al binelui: 10 proiecte care transformă comunitățile din România

Sinergia dintre sănătate, educație și mediu este esențială pentru o societate funcțională, iar Synevo România alături de Asociația Medicover sprijină acest demers, pentru al treilea an consecutiv, prin campania „Soluții pentru Comunitate”.

Cele 10 proiecte selectate la finalul anului 2024 și susținute cu granturi în valoare totală de 150.000 euro demonstrează că Synevo România și Asociația Medicover nu doar că susțin inițiative remarcabile, ci contribuie activ la modelarea unui viitor mai bun. Cu acest sprijin financiar, anul acesta, 10 ONG-uri vor genera un efect multiplicator al binelui, cu obiective ce depășesc granițele unei intervenții punctuale în comunitățile vizate.

De la prevenție la schimbare de mentalitate

Multe dintre proiectele sponsorizate se concentrează pe educația pentru sănătate și prevenție, abordând probleme precum lipsa instruirii în acordarea primului ajutor – „Salvezi dacă știi să acționezi!” – Filiala de Cruce Roșie Constanța. De asemenea, proiectul „Și eu pot fi erou!” al Asociației Împreună pentru Miroslava aduce în prim-plan educația de bază în prim ajutor, oferind elevilor, profesorilor și personalului auxiliar din unitățile de învățământ instrumentele necesare pentru a răspunde eficient în situații de urgență. Studiile arată că intervenția corectă în primele minute după un accident poate reduce semnificativ riscul de complicații sau deces, iar aceste proiecte urmăresc să pregătească aproximativ 3.000 de beneficiari.

În plus, proiecte precum „Magia Maternității – Ora Magică România” al Asociației ProMAMA Center contribuie la îmbunătățirea sănătății materne și infantile prin promovarea alăptării timpurii și crearea unui cadru favorabil pentru contactul imediat dintre mamă și copil, reducând astfel mortalitatea neonatală și abandonul la naștere.

„Programul ‘Soluții pentru Comunitate’ nu este doar despre oferirea unui sprijin punctual, ci despre construirea unor inițiative care să aibă un impact sustenabil asupra societății. De aceea, sprijinim proiecte care pot produce schimbări reale pe termen lung, fie că vorbim despre educația pentru sănătate, integrarea grupurilor vulnerabile sau educația pentru protecția mediului”, a declarat George Istrate – CSR Manager Synevo.  

Incluziune și echitate pentru grupurile vulnerabile

Într-o societate în continuă schimbare, proiectele axate pe integrarea socială și sprijinirea grupurilor vulnerabile devin tot mai relevante. Prin proiectul „Camera de Bine” al Asociației The Story of Autism, copiii cu nevoi speciale vor beneficia de cabinete de suport în școlile de masă, facilitându-le integrarea și accesul la educație în condiții echitabile. De asemenea, proiectul „Pași spre Viitor” al Fundației Te Aud România ajută tinerii din medii defavorizate să își descopere aptitudinile și să își croiască un drum profesional sigur.

Sănătate mintală și dezvoltarea armonioasă a tinerilor

Printe proiectele selectate se remarcă şi cele care contribuie la sănătatea emoţională şi dezvoltarea socio-emoțională a copiilor și adolescenților. „Sănătate mintală pentru toți elevii” – Mental Health for Romania și „EduFusion” – Asociația POT SĂ AJUT sunt două dintre inițiativele care își propun să creeze un mediu educațional mai incluziv, în care tinerii învață să își gestioneze emoțiile și să combată bullying-ul.

Pe de altă parte, la nivelul sănătății fizice, proiectul „#StaiDrept” – Asociația KinetoBebe are ca obiectiv principal educarea copiilor și adolescenților privind menținerea unei posturi corecte pentru prevenirea afecțiunilor musculo-scheletale.

Educație și responsabilitate ecologică

Alături de aceste inițiative, proiectul „Mai bun cu mai puțin” al Asociației INSPIRACTION promovează un stil de viață sustenabil și reducerea risipei de resurse, educând tinerii despre impactul propriilor alegeri asupra mediului.

„Micile Bucurii ale Naturii” al Asociației Micile Bucurii vine în sprijinul educației ecologice printr-o abordare inovatoare: o carte ilustrată destinată copiilor între 4 și 10 ani care îi ajută să descopere natura, să înțeleagă importanța conservării resurselor și să adopte comportamente sustenabile. Proiectul este conceput pentru a fi utilizat în școli și grădinițe, oferind un instrument educațional pe termen lung.

Fiecare proiect, selectat în urma unui proces de jurizare minuțios, aduce un beneficiu direct comunității, dar și un model replicabil pentru alte organizații sau instituții care își propun să producă un impact pozitiv în societate.

„Credem că adevărata schimbare începe cu sprijinirea celor care pot implementa proiecte cu ecou în societate, iar acest program ne-a demonstrat că există multe inițiative locale care pot deveni exemple de bune practici la nivel național. Suntem onorați pentru că „Soluții pentru Comunitate” se remarcă și în rândul competițiilor de profil. Recent, echipele Synevo România și Asociația Medicover au fost premiate cu locul al treilea la categoria „Susținerea Comunității” în cadrul competiției „Romanian Sustainability & CSR Awards”, organizată de CSR Media, pentru cea de-a doua ediție a proiectului. Ne bucurăm să fim parte din acest efort colectiv, mai ales că acum proiectele câștigătoare ediției 2024 sunt în plină implementare, pentru o Românie mai sănătoasă, mai educată și mai atentă la mediu”  – completează George Istrate – CSR Manager Synevo.   

Synevo își asumă un rol activ în îmbunătățirea calității vieții comunităților prin acces extins la servicii de diagnostic de laborator de calitate și susținerea educației medicale  atât în rândul pubicului larg cât și în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății. Compania sprijină grupurile vulnerabile prin programe de screening și diagnostic precoce, derulează campanii de conștientizare și dezvoltă parteneriate cu instituții educaționale pentru formarea viitoarelor generații de specialiști și educația continuă a personalului medical. Prin colaborarea cu ONG-uri și inițiative ce promovează un stil de viață sănătos  ca pilon al unei societăți prospere, Synevo contribuie la un ecosistem medical sustenabil. Compania investește constant în proiecte cu impact real, consolidându-și angajamentul pe termen lung pentru responsabilitate socială.

Despre Synevo România

Synevo este cel mai important furnizor de servicii de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize, de la teste uzuale la investigații avansate, acoperind întregul spectru, de la prevenție și diagnostic primar până la monitorizarea diverselor terapii și tratamente. La finalul anului 2024 rețeaua națională Synevo România cuprindea 23 de laboratoare, inclusiv două laboratoare de analize veterinare și 189 de centre de recoltare, amplasate strategic în 80 de localități. Peste 1600 de angajați sunt dedicați să deservească mai mult de 3,6 milioane de clienți , efectuând anual peste 21.9 milioane de teste.

Cu 30 de ani de experiență pe piață, Synevo România furnizează informații esențiale care sprijină medicii, unitățile medicale, companiile farmaceutice, cercetătorii și pacienții în luarea unor decizii informate și accelerează inovația prin accesul la platforme digitale ce oferă o experiență personalizată clienților.

Synevo România face parte din Medicover, unul dintre liderii internaționali din domeniul serviciilor medicale și de diagnostic, companie fondată în 1995 și listată la Bursa Nasdaq Stockholm.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.synevo.ro

Despre Asociația Medicover

Asociația Medicover s-a înființat în 2016, cu ajutorul Fundației Medicover din Polonia, ambele organizații fiind patronate de Fundația Christina și Jonas af Jochnick, fondatorii Medicover. Asociația Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităților locale și dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătățirea sănătății și la sensibilizarea publicului pentru un stil de viață adecvat.

Platforma inovatoare FitSchool România, noul proiect al Asociației Medicover, sprijină profesorii cu metode interactive ce stimulează activitatea fizică în rândul elevilor, utilizând tehnologia pentru a promova un stil de viață sănătos. Lansat oficial la începutul anului 2024, FitSchool este deja partenerul a mai mult de 100.000 de copii și 3.500 de cadre didactice din peste 500 de școli din România. 

Una dintre inițiativele de succes ale Asociației Medicover este Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației „înCerc“, prin care peste 8.000 de elevi din două orașe din România au fost evaluați privind riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației. Dintre aceștia, aproape 1.500 participând la etapa de consiliere personalizată. În plus, Asociația Medicover derulează multiple alte proiecte, cum ar fi „Nutriție pentru SuperEroi“ în școlile din țară, dar și acțiuni de voluntariat ce aduc plus de valoare la nivelul comunității.

Ca recunoaștere pentru proiectele derulate, Asociația Medicover a primit numeroase premii în cadrul celor mai importante evenimente CSR din România, precum Romanian CSR Awards, Gala Societății Civile, Community Index. Pentru mai multe informații, vizitați www.medicover.ro/despre-noi/asociatia-medicover,  www.fitschool.ro și www.in-cerc.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *